Unirea Alba Iulia a depus ieri la FRF un act prin care dovedea că a ajuns la o înţelegere cu fostul său jucător Rade Veljovic.
Astfel, cele două părţi s-ar fi înţeles ca jucătorul să îşi primească restanţele în valoare de 22.500 de euro în două tranşe, prima pînă pe data de 16 august anul curent, iar a doua pînă pe 31 august 2011.
De aici a pornit scandalul. Potrivit ofsaid.ro, Veljovic şi impresarul său au susţinut că jucătorul nu ar fi ajuns la nicio înţelegere cu gruparea albaiuliană, iar semnătura i-a fost falsificată. Fosta divizionară A ar fi recurs la această stategie deoarece ar fi trebuit să rezolve problema datoriilor pentru a fi acceptată de FRF în liga a doua. Însă, cum pînă ieri nu a ajuns la nicio înţelegere cu jucătorul, uniriştii ar fi falsificat semnătura acestuia pentru a nu mai avea probleme.
Înţelegerea este neagată vehement de Rade Veljovic, iar jucătorul sîrb este decis să efectueze o expertiză grafolocică care să demonstreze că semnătura de pe actul respectiv nu îi aparţine. Fostul atacant al Unirii a solicitat ca toată datoria restantă să îi fie achitată într-o singură tranşă.
Actul de la care a pornit scandalul:

Autor: Bogdan Fechită
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIUAdauga comentariu:
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu


