Moment tragi-comic la Bacău - Farul: Bracandierul a scăpat targa pe care transporta un jucător al oaspeţilor

de fbogdan1988 | Sambata, 20 Aug 2011, 14:17 | 6 comentarii

Chivulete Jr. a reuşit să-i scoată din sărite pe cei de la FCM Bacău. Unele dintre deciziile sale au fost ciudate, de neînţeles, aproape toate în defavoarea gazdelor.

E drept, nu a influenţat rezultatul final, deşi unul dintre oficialii gazdelor a contestat golul constănţenilor: "În faza premergătoare golului a fost fault pentru noi, Chivulete a vrut să fluiere, dar a lăsat jocul să continue şi am fost egalaţi".

Îmbrînceli la final

O altă fază în care "centralul" s-a făcut remarcat s-a petreceut cu puţin înainte de finalul jocului. Jucătorul Farului, Nicolae Buzea, s-a prăbuşit pe teren. Au interevenit brancardierii care l-au transportat la margine, însă, înainte de a-l aşeza, unul dintre aceştia a scăpat targa.

Imediat, constănţenii s-au repezit să-l pedepsească pe omul de ordine şi s-au împărţit pumni cu dărnicie chiar pe lângă Chivulete. Singura decizie a junorului a fost cea de a-l elimina pe omul de ordine.

Partida FCM Bacău - Farul Constanţa s-a terminat cu scorul 1-1 după ce Lipovanu a deschis scorul pentru gazde, iar Şt. Ciobanu a egalat pentru Farul. Vezi aici comentariul LIVETEXT al meciului.

Sursa: bacausport.ro

Tag-uri: fcm bacău, farul, bracandier, buzea, targa,

» Mai multe articole din categoria Seria B1

COMENTARII (6)

ADAUGA UN COMENTARIU
fcfarul
Comentarii: 4
Trimite mesaj
Profil
22.08.2011, 15:16 | CITEAZA
#6
moldovenilor prosti ati uitat blatul ordinar din barajul ptr liga 1 ?indiferent de rezultat tot prosti sunteti !!!numai claxonati ca va ia valul,stati cuminti in prostia voastra !!!
epurean
Comentarii: 1
Trimite mesaj
Profil
21.08.2011, 13:18 | CITEAZA
#5
Frumos meci, Bacaul trebuia sa castige dar asta este ... ghion + arbitru = 1 - 1
tibiurbanstar
Comentarii: 1
Trimite mesaj
Profil
20.08.2011, 16:17 | CITEAZA
#4
Arbitru a fost taicas-0(bine ... arbitru de sistem) ...si baiatul acesta e rezultatul ambitiei fostului arbitru de sistem de a avea odrasla in top ... pe un loc rezervat. In arbitraj e ca in parking ... locurile se pot rezerva ... DAR NU DE ORICE NOU VENIT.
gsoft07
Comentarii: 7
Trimite mesaj
Profil
20.08.2011, 16:08 | CITEAZA
#3
Ce ordinar de arbitru , a "ciuruit" FCM-ul.Sper sa se duca si sa arbitreze in liga a 4-a pentru ca e foarte slab sau la DNA.
enrike
Comentarii: 1
Trimite mesaj
Profil
20.08.2011, 15:18 | CITEAZA
#2
urat din partea arbitrului ce a facut, a stricat tot meciul. Nu degeaba l-au bagat sa arbitreze in liga 2, stiu ca etapa trecuta arbitrase prin liga 1. Ar trebui bagat in C acum.
floris_dreamer
Comentarii: 1
Trimite mesaj
Profil
20.08.2011, 15:02 | CITEAZA
#1
huoa,huoa...rusine farul....niste hoti...meci furat de arbitru...numai coruptie in fotbal

Adauga comentariu:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu
Pastreaza-ma logat! Recupereaza parola Cont nou

ARTICOLELE CELE MAI ...

Victorie cât o promovare

Victorie cât o promovare

20:42Dans în ploaie. De asta au avut parte spectatorii prezenţi la derby-ul Câmpinii dintre Unirea şi CSM, la final câştigătorii sărbătorind pe...

liveTEXT / Gloria Bistrița - FC Maramureș 1-1

liveTEXT / Gloria Bistrița - FC Maramureș 1-1

13:08LigaB.ro transmite în format liveTEXT cele mai importante partide din fiecare etapă a ligii secunde, cu echipele de start, schimbări și toate...

liveTEXT / Luceafărul Oradea - UTA Arad 0-0

liveTEXT / Luceafărul Oradea - UTA Arad 0-0

13:07LigaB.ro transmite în format liveTEXT cele mai importante partide din fiecare etapă a ligii secunde, cu echipele de start, schimbări și toate...