Alin Zaharia, eroul din Afumaţi! Patru goluri în 15 minute

de fbogdan1988 | Luni, 29 Aug 2011, 13:21 | 0 comentarii

Una dintre cele mai interesante partide ale etapei a doua din liga 3 s-a disputat la Afumaţi între echipa locală şi Dunărea Călăraşi. Meciul s-a terminat cu 5-1 pentru gazde, însă atenţia publicului a fost acaparată de Alin Zaharia care a reuşit să marcheze patru goluri în 15 minute!

Partida începuse cum nu se poate mai prost pentru gazde. Călărăşenii au dominat în primele 40 de minute, au deschis scorul şi au ratat din toate poziţiile. Răbufnirea de orgoliu a avut loc în minutul 41 cînd Toma reuşeşte să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj.

Din acest moment în scenă intră Alin Zaharia care devine eroul şi actorul principal al partidei. La doar un minut după ce Toma restabileşte egalitatea, Zaharia punctează pentru 2-1 după ce rămîne singur cu portarul şi îl execută cu un şut plasat. Trei minute mai tîrziu, acelaşi Zaharia marchează cu capul capul la colţul lung şi stabileşte scorul primei reprize: 3-1.

După pauză, spectacolul continuă cu acelaşi Zaharia în prim plan. În minutul 49 Zaharia îl execută din nou pe portartul Dunării, iar în minutul 56 stabileşte scorul final. Patru goluri în 15 minute, iar în tribune se declanşează fiesta!

“A fost un joc bun, încheiat cu o victorie frumoasă şi muncită. Suntem la început de drum în Liga a III-a, am acuzat puţin şocul de început de meci, însă este bine că am reuşit să ne mobilizăm şi astfel să scoatem un rezultat bun.”, a declarat la final Zaharia pentru ilfovsport.ro.

În urma acestui rezultat, CS Afumaţi se clasează după două meciuri pe locul doi în Seria a II-a a ligii a treia cu maximum de puncte şi golaveraj 7-1.

Foto: ilfovsport.ro

Tag-uri: alin zaharia, erou, afumaţi, goluri,

» Mai multe articole din categoria Liga C

Adauga comentariu:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu
Pastreaza-ma logat! Recupereaza parola Cont nou

ARTICOLELE CELE MAI ...