Articole pe aceeasi tema
Ceea ce trebuia să fie o simplă restanţă din Divizia D Timiş, partida dintre Unirea Cerneteaz şi Banatul Nerău, s-a transformat într-un adevărat circ. Şi asta în primul rând datorită primarului din Teremia Mare (Nerău aparţine de Teremia), care după ce s-a prezentat lamentabil 45 de minute pe teren, a dat recital de pe bancă în repriza secundă.
La o fază la care un arbitru asistent a ridicat steagul pentru a semnala o poziţie de ofsaid, s-a dezlănţuit iadul. Primarul l-a făcut albie de porci pe asistent spre care a arunact şi cu apă. Centralul l-a eliminat pe recalcitrant, iar primarul l-a lovit pe arbitru cu o sticlă de apă minerală în faţă.
Spectacolul nu avea să se termine aici, primarul Sîntean scuipându-l şi ameninându-l şi pe celălalt asistent, pentru că nu ar fi ridicat fanionul l-a golul doi al gazdelor. Dorin Chinezoni (Nerău) fost campion de tineret cu Poli AEK s-a dat şi el în spactacol, intrând intenţionat prin alunecare la tuşier, şi lovindu-l astfel pe acesta. A văzut şi el „roşu” şi cu greu a fost stăpânit să nu bată întreaga brigadă de arbitri.
Cerneteaz s-a impus pe merit cu 2-1, însă dacă oaspeţii nu se comportau agresiv şi nesportiv (au făcut o adevărată religie de a înjura arbitrii încă din primele minute ale meciului), poate situaţia partidei era alta, pentru că Nerăul a avut şi jucători care puteau face diferenţa. Scandalagii au fost decisivi însă în înfrângerea propriei echipe.
Vezi AICI o galerie foto de la meci!
COMENTARII (1)
ADAUGA UN COMENTARIUAdauga comentariu:
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu



