Ţeapă de la Empoli pentru FC Unirea Alba Iulia!

de henegar | Miercuri, 30 Noi 2011, 14:50 | 0 comentarii

Deşi se agajaseră că până marţi vor achita 50.000 de euro, jumătate din suma cuvenită pentru transferul lui Fabian Himcinschi, italienii de la Empoli nu s-au ţinut de cuvânt!

În consecinţă, FC Unirea Alba Iulia va reclama cazul la FIFA, urmând ca litigiul să ajungă pe masa TAS la începutul anului viitor. Plecarea internaţionalului Under 17 la gruparea de Serie B s-a produs în luna iulie, dar peninsularii au amânat în repetate rânduri plata tranzacţiei, cifrată la 105.000 euro.

"Am sistat orice discuţii cu cei de la Empoli. S-au dovedit total neserioşi şi au încercat la nesfârşit să tărăgăneze virarea banilor. După ce se părea că ne-am înţeles, iar s-au sucit şi au propus o altă reeşalonare a datoriei. Ne-au încurcat teribil de mult, ne bazam pe respectivii bani pentru a stinge din litigii şi a vira jucătorilor anumite drepturi scadente", a declarat Mihai Dăscălescu, preşedintele executiv al Unirii.

*Memoriile lui Cernea şi Kanyuka plătite pentru a evita depunctarea

În vară, la semnarea documentelor de transfer în Italia, s-a prevăzut ca Empoli să achite suma respectivă în termen de 5 zile de la primirea "cărţii verzi" de către internaţionalul unirist, lucru produs la mijlocul lunii trecute. Dar formaţia de Serie B i-a plimbat pe albaiulieni, i-a "dus cu zăhărelul" şi nu şi-a respectat angajamentele. Din acest motiv, al tărăgănării nepermise a situaţiei, şefii Unirii s-au aflat miercuri într-un moment critic, ameninţaţi cu depunctarea. Astfel, diriguitorii albaiulieni au apelat la soluţii de avarie (rată din drepturile TV şi bani de la acţionari) pentru a evita scadenţa memorilor lui Cernea şi Kanyuka, un total de 15.400 euro viraţi în conturile celor doi echipieri din stagiunea 2009-2010. De asemenea, G. Ivan, Spătaru şi Ad. Câmpeanu îşi vor primi banii cuveniţi la începutul anului viitor.

*Elevii lui Gherman în vacanţă cu buzunarele goale

Cum banii de la Empoli reprezentau unica perspectivă pentru Bumbac şi compania de a-şi primi o parte din restanţe, ruperea discuţiilor cu gruparea din Peninsulă a dus la blocajul financiar total al clubului în acest moment, mai ales că judecata la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va dura luni bune. Jucătorii lui Gherman au aşteptat precum "pâinea caldă" ca italienii să-şi respecte promisiunea pentru a avea bani de Sărbători. Din păcate, Empoli a lovit din nou sub centură şi uniriştii stau în vacanţă fară bani, clubul neavând la îndemână o altă alternativă de finanţare, fiind pus în imposibilitatea de a rezolva chestiunea financiară a "alb-negrilor". Aşadar, pe lângă cele 7 prime restante, se contabilizează şi rata de contract pe luna octombrie (scadentă în 15 noiembrie, iar în 15 decembrie se va mai adăuga încă o rată), rezultând un total de aproximativ 42.000 de euro datorii la finele turului pentru echipa ce a încheiat prima parte a campionatului pe poziţia a 6-a, mult peste aşteptări.

Autor: Dan HENEGAR

Tag-uri: fotbal, fc unirea alba iulia, empoli fc, fabian himcinschi, cernea, mihai dăscălescu, kanyuka, gherman,

» Mai multe articole din categoria Seria B2

Adauga comentariu:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu
Pastreaza-ma logat! Recupereaza parola Cont nou

ARTICOLELE CELE MAI ...

Victorie cât o promovare

Victorie cât o promovare

20:42Dans în ploaie. De asta au avut parte spectatorii prezenţi la derby-ul Câmpinii dintre Unirea şi CSM, la final câştigătorii sărbătorind pe...

liveTEXT / Gloria Bistrița - FC Maramureș 1-1

liveTEXT / Gloria Bistrița - FC Maramureș 1-1

13:08LigaB.ro transmite în format liveTEXT cele mai importante partide din fiecare etapă a ligii secunde, cu echipele de start, schimbări și toate...

liveTEXT / Luceafărul Oradea - UTA Arad 0-0

liveTEXT / Luceafărul Oradea - UTA Arad 0-0

13:07LigaB.ro transmite în format liveTEXT cele mai importante partide din fiecare etapă a ligii secunde, cu echipele de start, schimbări și toate...