Îl ma ştiţi pe Magera? Joacă în Liga 4 din Anglia. Află celelalte destinaţii pentru stranierii lui Poli

de deni10 | Vineri, 30 Dec 2011, 13:15 | 5 comentarii

Vara lui 2011 a consemnat cel mai mare exod din ultimul deceniu de la Poli. Nu mai puțin de 14 jucători au părăsit clubul, împrumutați sau definitiv. Dacă despre cei ajunși la alte formații din România auzim aproape zilnic, vă propunem să-i „vizităm” pe cei 8 foști alb-violeți ajunși, la începutul acestui sezon, în străinătate.

Să începem cu portarii. Cu siguranță, e cel mai sonor transfer din ultimii ani din fotbalul românesc. Costel Pantilimon a atras atenția celor de la Manchester City, care l-au luat în Albion, mai întâi sub formă de împrumut. Fane a bifat însă doar trei meciuri în poarta „cetățenilor”, toate în Cupa Ligii, reușind să impresioneze mai cu seamă în meciul cu Arsenal. Englezii par mulțumiți de român, iar conducerea Politehnicii așteaptă banii pentru un transfer definitiv, fie în această iarnă, fie la vară.

Pedro Taborda a fost unul dintre cei mai devotați poliști din ultimii ani, însă situația în care a ajuns clubul în vară l-a determinat să părăsească Timișoara după 3 sezoane. S-a reîntors la Naval, grupare la care mărturisea, într-o declarație de presă, că s-a simțit cel mai bine în carieră. Taborda a bifat toate minutele în poarta divizonarei secunde, care e pe 6 în clasament, la 4 puncte de liderul Estoril.

Marian Cisovsky, căpitan în ultimul meci oficial al Politehnicii din sezonul trecut, a avut o toamnă intensă. Fundașul a semnat cu Viktoria Plzen, campioana la zi a Cehiei, formație cu care a evoluat contra a două dintre cele mai mari nume ale fotbalului mondial, FC Barcelona și AC Milan. În campionat, „Ciso” a bifat 13 meciuri, reușind să și marcheze de 3 ori, iar în campania din Champions League a jucat în total 11 meciuri, toate ca titular.

După „explozia” din vară, cei doi jucători împrumutați din lotul timișorenilor s-au întors la „matcă”. Dintre ei, doar unul a reușit să realizeze ceva după despărțirea de Poli. Brazilianul Helder da Silva a revenit la Nancy, pentru care a bifat 7 meciuri (din care 4 ca titular) în Ligue 1 și alte patru partide pentru echipa a doua. Fundașul dreapta e coleg la Nancy cu atacantul român Daniel Niculae. De o toamnă tristă a avut parte Nikola Ignjatijevic, cel care s-a despărțit de Poli printr-un meci de excepție contra lui Dinamo.  Sârbul s-a întors la Steaua Roșie, pentru care n-a prins decât un meci pe banca de rezerve, în vară, contra celor de la Vantspils, în Europa League.

Un sezon interesant a avut Jiri Krejci, cel care la Poli, în aproape un an de zile, n-a bifat nici măcar un minut la prima echipă. Fundașul central a semnat cu formația Pribram, din țara sa natală, pentru care a bifat 14 meciuri, toate ca titular, în acest tur de campionat. La mijlocul întrecerii, echipa fostului polist ocupă locul 6 în Cehia, cu 27 de puncte.

O destinație neașteptată a avut Lukas Magera. Deși în vară se vorbea de formații din Cehia sau Polonia, masivul vârf a ajuns tocmai în Anglia, la Swindon Town, club din cel de-al patrulea eșalon. Cehul a bifat 10 meciuri în campionat, din care 5 ca titular, reușind să marcheze o singură dată, în victoria cu 2-0 a echipei sale pe terenul lui Port Vale.

Să încheiem în forță periplul nostru prin Europa în căutarea foștilor poliști cu un fotbalist care a făcut realmente ravagii în campionatul în care a ajuns. E vorba, bineînțeles, despre Ianis Zicu, cel care și-a dezvoltat instinctul de golgheter la Timișoara, iar în 15 meciuri pentru ȚSKA Sofia a punctat de 13 ori. Evoluția extraordinară din Bulgaria i-a determinat pe sud-coreenii de la Pohang Steelers să plătească pentru el 2.3 milioane de euro, fostul polist urmând să plece cât de curând în Asia.

Vezi imagini cu foştii polişti în tricoul echipelor actuale, AICI

banatsport.ro

Tag-uri: poli timisoara, transferuri, plecari, stranieri, magera, zicu, pantilimon,

» Mai multe articole din categoria Seria B2

COMENTARII (5)

ADAUGA UN COMENTARIU
daniel_ray
Comentarii: 4
Trimite mesaj
Profil
31.12.2011, 01:34 | CITEAZA
#5
orice ar fi fost, e oricum "perfect" ca in Liga 1 (am putea-o numi "a curateniei si corectitudinii") activeaza echipe puternice si a noastra a fost retrogradata pt maaaaari nereguli. Hai la anul si LMA!
gazistu
Comentarii: 93
Trimite mesaj
Profil
31.12.2011, 00:42 | CITEAZA
#4
toti cei mentionati sunt fotbalisti peste media campionatului nostru, meritau mai mult
flav1uss
Comentarii: 9
Trimite mesaj
Profil
30.12.2011, 23:55 | CITEAZA
#3
Mea culpa, aveti dreptate! League Two este liga a patra.
flav1uss
Comentarii: 9
Trimite mesaj
Profil
30.12.2011, 23:53 | CITEAZA
#2
Echipa lui Magera, Swindon Town FC (antrenor Paolo Di Canio) este in League Two, adica in Liga a TREIA! Nu a patra, cum gresit scrieti in articol! Un an nou mai bun!
speed3r_18
Comentarii: 1
Trimite mesaj
Profil
30.12.2011, 17:28 | CITEAZA
#1
Ciso te iubim! Nu te-am uitat!

Adauga comentariu:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu
Pastreaza-ma logat! Recupereaza parola Cont nou

ARTICOLELE CELE MAI ...

Victorie cât o promovare

Victorie cât o promovare

20:42Dans în ploaie. De asta au avut parte spectatorii prezenţi la derby-ul Câmpinii dintre Unirea şi CSM, la final câştigătorii sărbătorind pe...

liveTEXT / Gloria Bistrița - FC Maramureș 1-1

liveTEXT / Gloria Bistrița - FC Maramureș 1-1

13:08LigaB.ro transmite în format liveTEXT cele mai importante partide din fiecare etapă a ligii secunde, cu echipele de start, schimbări și toate...

liveTEXT / Luceafărul Oradea - UTA Arad 0-0

liveTEXT / Luceafărul Oradea - UTA Arad 0-0

13:07LigaB.ro transmite în format liveTEXT cele mai importante partide din fiecare etapă a ligii secunde, cu echipele de start, schimbări și toate...