Una din nou-promovatele în liga secundă, FC Olt Slatina, ar putea evolua încă din primăvară în Bănie. Alb vişinii vor disputa meciurile din retur la Craiova, iar din vară finanţatorul Claudiu Postolache vrea ca echipa să rămână a Craiovei, urmând să evolueze sub denumirea de FC Ştiinţa.
Deocamdată, trupa alb-vişinie este clasată în zona fierbinte a clasamentului, pe poziţia a 13-a, la un punct de ultima echipă care retrogradează.
FC Olt Slatina a luat fiinţă în urma contopirii FC Piatra Olt cu CSM Slatina, echipă căreia i-a preluat şi locul în eşalonul secund, în seria de vest. Cu un lot care a evoluat în mare parte în Liga a III-a, echipa olteană nu stă tocmai pe roze în clasament, însă diriguitorii clubului ce evoluează sub culorile alb-vişiniu speră că vor urca, în retur, în prima jumătate a ierarhiei.
Chiar dacă, cel puţin momentan, patronii grupării de pe Olt nu dau foarte multe detalii despre intenţia de a juca în Bănie, hotărârea acestora se pare că este deja luată: vor juca returul pe una dintre arenele sportive ale Craiovei, foarte probabil pe Extensiv. Patronul Claudiu Postolache se gândeşte ca din vară echipa să rămână a Craiovei, iar foşti componenţi precum Surugiu, Săceanu sau Vigariu să fie aduşi la noua echipă.
sursa: Ora de Dolj
COMENTARII (11)
ADAUGA UN COMENTARIU







Adauga comentariu:
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu


