Bogdan Mara, la reunirea UTA-ei! „Dacă e să vin, vin pe termen lung!”

de ukrainianrazvan | Luni, 9 Ian 2012, 15:47 | 2 comentarii

Surpriza reunirii de la UTA a fost Bogdan Mara (34 de ani), fantezistul mijlocaş care cucerea tribuna arădeană în 2006. Fotbalistul care, practic, renăştea la Arad după o perioadă agitată, a fost printre primii vizaţi de staff-ul utist când s-a pus în discuţie formarea unei trupe capabile să atace promovarea.

După ce a jucat la UTA, Mara a devenit de două ori campion al României, cu Urziceni şi cu CFR Cluj, fiind apoi reselecţionat în echipa naţională. Ultima sa bornă a fost în Grecia, la Skoda Xanthi, de care s-a „eliberat” săptmâna trecută. Fotbalistul a vorbit frumos despre clubul arădean, dând de înțeles că șansele ca el să îmbrace tricoul alb-roșu sunt destul de mari.

- Bogdan, din nou la Arad…
- Din nou la Arad. Am avut câteva discuţii cu preşedintele Giovanni Catanzaritti, mi-a prezentat un proiect frumos şi îndrăzneţ, sper să se realizeze pentru echipă, pentru oraş, pentru fotbalul din Arad şi din zona noastră (n.r. Mara e devean, de origine). Cei vor să reuşească, depun toate eforturile, iar discuţiile au fost despre implicarea mea în acest proiect.

- Care e situaţia ta contractuală acum?
- Am terminat contractul meu cu cei din Grecia, l-am reziliat acum o săptămână şi trebuie să văd pe ce drum apuc. Am rămas impresionat de ce vor să facă la UTA şi vreau să pun umărul.

- Când se va şti concret ce vei face?
- Voi merge acasă, voi analiza toate lucrurile, mai sunt discuţii şi cu alte echipe. UTA a fost prima echipă cu care am venit să discut, pe Giovanni îl cunosc bine, suntem amici, îl respect foarte mult şi îmi place ce se doreşte. Sper ca el, împreună cu toţi cei din Arad, să readucă UTA în prima ligă şi echipa să rămână acolo pentru mult timp. În câteva zile mă voi decide. Nu e doar o vorbă de moment, e un plan pe timp mai îndelungat. Cu ajutorul tuturor, va fi frumos.

- Mai sunt şi oferte externe pentru tine?
- Sunt discuţii şi afară, dar nu cred că mai plec. Am o familie, am copii, de asta am şi vrut să vin în ţară, să fiu aproape de ei.

- Cum e să fii tătic?
- E frumos, foarte frumos. E altceva, nu mai gândesc doar pentru mine, iar în deciziile pe care le iau, mă consult cu familia.

- Spuneai că dacă varianta UTA se concretizează, te gândeşti la o perioadă mai lungă.
- Dacă e să vin, nu vin doar pentru jumătate de an, ci pe termen lung, să ajut echipa şi din alte puncte. Vom vedea. Săptămâna asta vom decide.

- Te pot convinge Bălan, Hidişan sau Nădăban, alături de care ai jucat la UTA în Liga 1?
- Sunt foşti colegi de ai mei, băieţi pe care îi cunosc, e şi Roli Nagy aici, un antrenor foarte bun, la fel şi ceilalţi din staff. Am avut surprizva să revăd în club şi oameni care erau aici când am jucat la UTA în 2006. Încă sunt şi ei într-un stadiu de pregătire, vor să aducă mai mulţi jucători, dacă se poate să promoveze chiar anul acesta… 

Autor: Radu Romanescu (sportarad.ro)

Tag-uri: ligab.ro, uta, bogdan mara,

» Mai multe articole din categoria Seria B2

COMENTARII (2)

ADAUGA UN COMENTARIU
arad_boss_utist
Comentarii: 2
Trimite mesaj
Profil
09.01.2012, 22:07 | CITEAZA
#2
Ai ramas impresionat de bani, nu de ce vor sa faca cei de la UTA, mercenarule. Daca ajungi la Arad si in 3 saptamani apare vreun Bucsaru cu vreo oferta, ne arunci ca pe-o masea stricata. E un mesaj disperat, Mara, te rog, lasa-ne si NU VENI!
stormhb
Comentarii: 2
Trimite mesaj
Profil
09.01.2012, 21:24 | CITEAZA
#1
WWW.CUPACUPELOR.RO - Vrei sa joci Fifa cu cei mai buni jucatori din Romania? te-ai saturat sa joci cu aceiasi jucatori zi de zi? sa joci intr-o cupa la 2 saptamani? noi te ajutam sa-ti gasesti nasul la jocuri, WWW.CUPACUPELOR.RO iti ofera o gama de 50 de jocuri online, de la fifa 07,Counter-Strike pana la yahoo pool, Conquiztador! Acum poti sa-ti arati adevarata valoare, sa dovedesti ca meriti sa fii in top, iti oferim sute de adversari buni, fa-ti cont si arata-ti valoarea !Cei mai buni dintre cei mai buni !

Adauga comentariu:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu
Pastreaza-ma logat! Recupereaza parola Cont nou

ARTICOLELE CELE MAI ...

Victorie cât o promovare

Victorie cât o promovare

20:42Dans în ploaie. De asta au avut parte spectatorii prezenţi la derby-ul Câmpinii dintre Unirea şi CSM, la final câştigătorii sărbătorind pe...

liveTEXT / Gloria Bistrița - FC Maramureș 1-1

liveTEXT / Gloria Bistrița - FC Maramureș 1-1

13:08LigaB.ro transmite în format liveTEXT cele mai importante partide din fiecare etapă a ligii secunde, cu echipele de start, schimbări și toate...

liveTEXT / Luceafărul Oradea - UTA Arad 0-0

liveTEXT / Luceafărul Oradea - UTA Arad 0-0

13:07LigaB.ro transmite în format liveTEXT cele mai importante partide din fiecare etapă a ligii secunde, cu echipele de start, schimbări și toate...