Daniel Timofte a plecat de la Jiul!

de daniel.djamo | Sambata, 7 Noi 2009, 16:12 | 0 comentarii

Daniel Timofte a renunţat la funcţia de antrenor al echipei Jiul Petroşani la finalul partidei disputate de "mineri" contra celor de la Fc Argeş.

"Am vrut să îmi dau demisia încă de miercuri, însă nu mi se părea corect faţă de echipă. Am discutat cu domnul Şimota şi am hotărît să pregătesc şi meciul cu Argeş, pentru a acorda timp conducerii să găsească un înlocuitor. A fost o serie de rezultate nefavorabile, iar scorul de la final este cel care contează. Victoriile te ţin pe banca unei echipe. Antrenorul e întotdeauna singurul vinovat. Iar cînd apar astfel de situaţii, echipa are nevoie de un şoc. Am avut şi ghinion, au intervenit multe accidentări - în meciul trecut ne-au lipsit 3 jucători, în timp ce în partida cu argeşenii ne-au lipsit 6 titulari. Sper să revin la începutul anului viitor pe banca unei echipe, momentan voi lua o pauză. Îmi pare rău pentru echipă, mă ataşasem de băieţi. Mi-au cerut să nu plec, însă decizia luată este finală", a declarat Daniel Timofte pentru LigaB.ro.

Autor: Daniel Djamo

Foto: sportlaminut.ro

Tag-uri: timofte, daniel timofte, jiul petrosani, jiul,

» Mai multe articole din categoria Seria a II-a

Adauga comentariu:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu
Pastreaza-ma logat! Recupereaza parola Cont nou

ARTICOLELE CELE MAI ...