Socios de Banat. Poli poate avea suporteri/parteneri

de deni10 | Miercuri, 11 Iul 2012, 14:35 | 3 comentarii

Printre multe idei care le are primarul Nocolae Robu una pare interesantă. Socios la ACS Poli Timişoara. Pe cât de uşor pare pe hârtie, cu atât de greu va prinde contur ideea, mai ales că noul club nu este îmbrăţişat de toţi fanii alb-violeţi.

"Am dori să realizăm însă introducerea sistemului SOCIOS, dacă noi avem 10.000 de suporteri și nu 30.000 câți umplu stadionul la meciurile importante, și 40.000 care stau la televizor, 10.000 de cetățeni iubitori de fotbal care plătesc 100 de euro pe an și această sumă le asigură loc rezervat pe stadion la toate meciurile, se face un milion de euro. Așa aș vrea să ajungem să funcționăm", a spus Robu.

Termenul "socios" provine din fotbalul spaniol. Tradus la prima vedere înseamnă partener/asociat, dar în termen fotbalistic, este o denumire generică pentru toţi membri cotizanţi pe care îi are un club. Cei mai celebri socios sunt la FC Barcelona şi Athletic Bilbao, unde suporterii au ajutat efectiv cluburile la vremuri grele. Cei care primesc carnet de socios, au o pondere decisivă şi în alegera preşedintelui, dar beneficiază şi de unele reduceri şi promoţii. 

Robu îi mai arată o dată uşa lui Iancu. Vezi declaraţia, AICI

banatsport.ro

Tag-uri: poli timisoara, socios, suporteri alb-violeti, liga b,

» Mai multe articole din categoria Seria a II-a

COMENTARII (3)

ADAUGA UN COMENTARIU
lilu
Comentarii: 2
Trimite mesaj
Profil
12.07.2012, 13:14 | CITEAZA
#3
Pai cand ai vrea sa se ocupe de echipa? Dupa ce incepe campionatul? Rabdare! Toate la timpul lor!
pishu_magnificus
Comentarii: 2
Trimite mesaj
Profil
11.07.2012, 18:54 | CITEAZA
#2
ce bine a zis dom primar: "10.000 de CETATENI iubitori de fotbal"
c_o_r
Comentarii: 1
Trimite mesaj
Profil
11.07.2012, 18:08 | CITEAZA
#1
Dl. Robu să mă ierte, dar dacă prima lui grijă după ce s-a uns primar e să facă o inginerie ca să aibă un club de fotbal în „A”, m-am lămurit...

Adauga comentariu:


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu
Pastreaza-ma logat! Recupereaza parola Cont nou

ARTICOLELE CELE MAI ...